2021

Un an greu din toate punctele de vedere , a fost atât de apăsat cât pentru toții anii la un loc…

2021 ai fost mult, mult de tot.

Ai fost rapid, dragă 2021 ,ai trecut val vârtej, dar acum poate e momentul să ne oprim un pic, să evaluăm ce a fost bine și ce putem îmbunătăți.

Am fost un an pe care l-am simțit și resimțit prin toți porii,am avut diverse sentimente și am experimentat toate stările , de la extaz la agonie.

A fost anul lectiilor dure ,probabil aveam nevoie să nu mai fiu așa încrezătoare în tot ce mă înconjoară .

Anul acesta am înțeles și am simțit pe pielea mea că nu toți oamenii sunt acolo pentru tine și nu toată lumea e la fel de empatică dar în același timp au fost oameni la care nu m-am așteptat să fie alături de mine.

Am cunoscut și oameni buni, omenoși si sensibili care să umple locurile rămase goale.

Știu,poate voi fi judecată că am gândirea asta dar am rămas cu un gust amar în ceea ce privește oamenii .

Uneori și rudele te pot surprinde neplăcut cu anumite vorbe aiurea aruncate fără rost doar că fie ei într-o lumină bună sau să pară că te ajut.

Ce nu am învățat încă și sper de anul următor să pun în practică ,să am mai multă grijă de mine și de ceea ce este în sufletul meu,pentru că nimeni nu știe cu adevărat ce se află în adâncul lui și nici nu este indicat pentru că de cele mai multe ori acolo te vor răni mai tare.

2021 a fost anul pierderilor,am pierdut multe ,m-am pierdut și pe mine în vâltoarea problemelor dar cea mai mare a fost pierderea lui tata.

Din momentul în care am descoperit că suferă de o boală necrutățoare am avut un sentiment atât de profund și plin de goliciune de nu mai simțeam pământul sub picioare.

Îmi amintesc că de mică trăiam cu impresia că tata nu va muri niciodată, îl vedeam puternic ,plin de viată și mereu prezent…da poate par nebună dar mintea mea nu voia să conștientizeze că toți suntem datori cu o moarte.

Într-un final ceea ce mintea mea nu voia să accepte s-a întâmplat, a fost prima dată în viața mea când am văzut un om cum moare, a fost și va rămâne un moment marcant și dureros ,pentru prima dată am simțit cât de neputincioasă sunt.

Cu toate acestea am admirat la el că deși era bolnav se afișa un om puternic și optimist,avea speranță,își facea planuri și lupta dar Dumnezeu a avut alte planuri și a decis că are nevoie de el acolo.

Viața este doar una…să fim sănatoși, fericiți atât cât se poate și să lăsăm gura lumii să își vadă de treaba ei !