ÎN SFÂRŞT UN LUCRU BUN ÎN ŢARA ASTA!

După cum ştiţi, idioţii aceştia care sunt la putere aveau de gând să ne facă un serviciu (aşa spun ei) şi anume : să eutanasieze  bietele animale care spun ei încurcau foarte mult. Numai bine că Dumnezeu le-a mai arătat încă odată că binele învinge şi că nu totul va ieşi aşa cum vor ei!

Mă bucur foarte mult pentru aceste animăluţe nevinovate, decât să arunce cu banii în sus şi în jos mai bine ar face mai multe centre, i-ar vindeca de boli , ingriji şi le-ar face vaccin împotriva înmulţirii şi nu ar mai fi o problemă…poate aşa ar adopta şi lumea cu mai mult drag un căţeluş.

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat legea maidanezilorneconstituțională. Manifestanții din fața sediului CCR din Capitală sunt în culmea fericirii.

Potrivit Constituţiei, Parlamentul trebuie să modifice, în termen de 45 de zile, prevederile declarate neconstituţionale. În caz contrar, acestea sunt considerate anulate.

Practic, Parlamentul poate reintroduce legea pe ordinea de zi şi o poate revota, dacă respectă solicitările Curţii, de exemplu ca forma votată de Senat şi de Cameră să nu difere în mod fundamental. Argumentele Curţii Constituţionale vor fi prezentate în motivarea deciziei, care urmează să fie făcută public în perioada următoare.

Această procedură este prevăzută de articolul 147 din Constituţie. „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.”, prevede articolul menţionat din Constituţie.

CCR a salvat câinii comunitari de la moarte, declarând legea maidanezilor, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia, neconstituțională.

Anunțuri

De ce iubim bărbaţii?

 Pentru că uită. Nu contează ce, dar uită, iar aniversările ocupă prima poziţie.
Pentru că au o personalitate atât de complexă încât se cred şi antrenor, şi fundaş, şi atacant, şi arbitru, şi patron de club. Plus că sunt extremi de pasionali când strigă „Gooooool!”
Pentru că beau bere, băutură magică ce le incetoşează mintea, le parfumează respiraţia şi le măreşte treptat circumferinţa mijlocului.
Pentru că producătorii de jocuri pe calculator „au venit în întâmpinarea dorinţelor şi nevoilor consumatorilor”, creând jocuri ce se desfăşoară în timp real. Asta ca să nu mai poată ieşi din casa 17 ore, deoarece are o luptă planificată la 3 dimineaţa şi trebuie să se pregatească.
Pentru că nu există nimeni pe lumea asta care să aprecieze mai mult bogaţia spirituală a unei domnişoare darnică la bust şi zgârcită la haine.
Pentru că nu înţeleg femeia şi deşi se dau indiferenţi, în sinea lor nu renunţă niciodată la a se minuna şi întreba oare ce vrea de fapt creatura de lângă ei.
Pentru că sunt instalatori, zugravi, depanatori şi alte meserii bine de cunoscut la casa omului, pe care le practică la nivel de începători, dar cu încrederea expertului.
Pentru că şi lor le e frica de câini, întuneric, i-a emoţionat „Love story”, iar bagajele sunt foarte grele şi abia le pot căra, dar fac eforturi să ascundă toate astea.
Pentru că se înfioara când aud propoziţia „trebuie să vorbim”, căci numai vorbareţi nu sunt. Noroc cu mutaţiile genetice care „generează” şi specimene ce recuperează pentru jumatate de cartier.
Pentru că sunt cei mai mari bucătari ai lumii, ochiurile cu cartofi prajiti şi ketchup fiind o delicatesă greu de depăşit în fineţe şi bogaţia aromelor.
Pentru că viaţa lor ar fi prea banală fără durerile de cap provocate de femeia de lângă el, căreia i s-a rupt una din îngrijitele ei unghii sau i s-a dus firul la ciorap.
Pentru că unele din minunile naturii sunt reprezentanţi de-ai lor: Brad Pitt, Keanu Reaves si muuulţi alţii.
Pentru că rimelul, creionul dermatograf sau tuşul reprezintă un băţ. Acelaşi băţ…
Pentru că de cromozomii lor depinde sexul copilului şi cu toate astea vina este a femeii ca nu îşi face el propria echipa de fotbal.
Pentru că atunci când se îmbată îşi amintesc de toate nemulţumirile din viaţa lor şi recunosc fără prea multă virilitate că ne iubesc.
Pentru că lista poate continua…
Şi totuşi… de ce iubim bărbatii? . . . De femei ce suntem!!!

Fac ceea ce simt!

Nu stiu cum sunt altii dar mie cand imi vine sa urlu, urlu!… daca eu astazi am simtit sa fac urari de Sf Ioan avand in vedere ca maine este ziua cea mare nu inteleg de ce ii doare in cot  pe altii de ceea ce fac eu.

Am inteles suntem plini de noi , este la ordinea zilei asta…peste tot vad acelasi lucru nu ma mira dar ceea ce ma irita este ca altii nu mai au loc, fratilor lumea este mare , este loc si pentru voi nu va preocupati.

Poate eu maine nu am timp sa fac urari si am vrut astazi, fiecare face ce simte si nu vad de ce alte persoane care altceva nu au de facut trebuie  sa atraga atentia  si sa o faca pe „invatatorii” .

S-a dus vremea comunismului cand  faceai anumite lucruri doar cand aveai voie.

Si un mesaj  pentru cei preocupati de ceea ce fac  eu:

Vedeti-va de problemele vostre ca nu v-am cerut parerea…cand o sa va bat la usa sa va intreb ce este bine si ce nu , atunci sa va exprimati parerile.